miercuri, 27 ianuarie 2016

                                      LUPUL CEL TANAR SI OCHELARII ROSII
                                                                                                                de Mihaela Ioana

A fost odata ca niciodata, a fost un tanar lup care locuia intr-o padure mare. Pana la un moment dat nu era nimic neobisnuit cu acest lup. Dar, asa dintr-o data, vietatile padurii l-au vazut pe tanarul lup purtand niste ochelari rosii. Nu numai ramele erau rosii ci si lentilele. Toti se intrebau daca lupul cel tanar poate vedea ceva prin acei ochelari. Dupa ceva vreme, lupul cel tanar, pe numele lui Guld, se intalni cu prietenul lui, de aceeasi varsta, cu ursul Mund. Acesta din urma isi intreba prietenul ce este cu acesti ochelari rosii si de ce ii poarta.
"Cu putina vreme in urma, bunicul meu a murit, incepu sa povesteasca Guld. Inainte de a muri, dintre toti nepotii m-a chemat pe mine si mi-a daruit acesti ochelari rosii. Mi-a spus sa ii port, cat de mult, pana descopar motivul pentru care mi-i ia daruit."
"Si ce poti vedea prin ei, in afara de culoarea rosie?" se arata curios Mund.
"Asa am crezut si eu in primele zile, ca vad toate lucrurile si pe toata lumea in rosu, dar promisesem bunicului ca o sa-i port. Dupa cateva zile insa, am simtit ca ceva e diferit in ceea ce vedeam. Pe langa culoarea rosie, incet, incet, am inceput sa vad si alte culori, nuante diferite de auriu, mov, verde, albastru si pe zi ce trece vad tot mai multe culori. Am crezut la inceput ca ma obisnuisem cu ochelarii si ca puteam vedea si celelalte culori, dar nu era asa. De exemplu, m-am intalnit cu un bursuc si acesta era inconjurat de auriu, daca dadeam ochelarii jos, bursucul arata normal si auriul din jurul lui disparea. Cand am vazut o veverita si aveam ochelarii, era inconjurata de verde, cum dadeam ochelarii jos, verdele din jurul ei disparea, si tot asa imi apar aceste culori cand port ochelarii," dadu detalii Guld despre experientele lui.
"Ce inseamna auriul, sau verdele, sau celelalte culori pe care le vezi prin ochelari?" vru sa afle mai multe Mund.
"Inca nu stiu, nu mi-am dat seama, dar s-ar putea sa aiba legatura cu starea emotionala," raspunse Guld.
"Cum adica?"
"Dupa ce am experimentat de mai multe ori aceasta joaca a culorilor, punandu-mi si scotandu-mi ochelarii, am intrebat bursucul, veverita si pe cine am mai intalnit, daca se simteau diferit fata de alte dati, care era starea lor atunci," continua explicatiile tanarul lup.
"Si era diferita? Se intampla ceva cu ei cand ii priveai prin ochelarii cei rosii?
"Bursucul, cand l-am vazut cu auriu, mi-a spus ca era foarte fericit, sotia lui nascuse trei puiuti sanatosi, pe veverita cand am vazut-o inconjurata de culoarea verde, mi-a spus ca era multumita de proviziile pe care si le facuse pana atunci, copacul pe care il vazusem cu o aura mov, mi-a spus ca isi facusera casa de curand intre ramurile lui, niste pasarele care cantau minunat," continua Guld.
"Adica fiecare culoare diferita pe care o vezi tu prin ochelarii cei rosii, inseamna o stare diferita, o alta emotie?" intreba Mund.
"Da, cam asa pare. Am crezut pana la un moment dat, ca fiecarei culori ii corespunde o emotie, ca auriul, de exemplu, corespunde unei stari de fericire," raspunse Guld.
"Si nu e asa?"
"Acum nu mai cred asta," spuse Guld. "Azi dimineata m-am intalnit din nou cu bursucul care era in continuare fericit, dar culoarea din jurul lui era un albastru deschis. Acum chiar nu mai inteleg daca aceste culori au legatura cu starea sufleteasca a fiecaruia."
"Cine ar putea sa explice ce este cu acesti ochelari? Este foarte interesant ce povestesti, si eu sunt atat de curios sa aflam un raspuns," spuse si Muld.
"Dupa ce a murit bunicul, eu l-am intrebat pe tata ce este cu acesti ochelari, dar el nu stia de existenta lor, nici el si nici unul din fratii sau surorile lui," continua Guld.
"Bunica ta mai traieste? Cred ca ea poate sa ne ajute cu o explicatie, care este intelesul acestor ochelari," veni cu ideea Mund.
"Da, bunica mea traieste, este in varsta, dar e singura noastra sansa sa aflam un raspuns. Hai sa mergem la ea," se entuziasma si Guld.
Mersera ei cale de vreo ora pana la bunica lui Guld. Aceasta ii intampina pe cei doi tineri.
"Chiar va asteptam. Ati venit sa intrebati de ochelarii cei rosii?" vorbi bunica.
"Asa este," raspunsera cei doi prieteni.
"Pot sa inteleg ca pe Guld era normal sa-l astepti, dar de mine de unde stiai?" fu foarte curios Mund.
"Ochelarii cei rosii au legatura cu orice tanar care vrea sa afle raspunsuri despre lume si viata. Cand am vazut ca sunteti impreuna, am gandit ca si tu cauti raspunsuri," zambi bunica lui Guld.
"Aha, deci am ajuns unde trebuia," spuse Guld. "Tu stii povestea ochelarilor rosii si o sa intelegem si noi la ce folosesc."
"Tot ceea ce stiu eu despre ochelarii cei rosii, o sa va povestesc acum. Bunicul tau, pe cand era tanar ca voi, era foarte neastamparat, rebel si nu asculta de nimeni. Nu facea nimic pentru haita. Parintii si cei din haita nu reusisera sa-l faca sa se integreze in familie, sa-si asume si el vreun rol sau sa se poarte ca atare. Dupa multe incercari, care ramasera fara nici un rezultat, se sfatuira pana la urma cu o bufnita inteleapta, ce sa faca cu bunicul tau. Bufnita le spuse ca exista un loc, ca o pestera, peste sapte dealuri si sapte vai spre miazazi si, in acel loc locuieste un broscoi in varsta care se zice despre el ca le-a vazut si le stie pe toate.
"Trimiteti baiatul acolo, e singura solutie pe care o mai aveti," le spuse bufnita.
Zis si facut. Vorbira cu bunicul tau si ii spusera ca daca facea aceasta calatorie si ajungea la pestera si vorbea cu broscoiul, promisera ca nu ii mai cereau nimic altceva. Bunicul tau nu statu prea mult pe ganduri. Era un razvratit, dar ii placeau aventurile. Isi lua ramas bun de la familie si pleca in drumul lui.
Din ce mi-a povestit mie, nu i-a fost deloc usor sa ajunga, a trecut prin multe peripetii, prin furtuni, a fost la un pas sa se inece intr-un rau cu ape involburate si repezi. Dar, intr-un final a reusit sa gaseasca pestera despre care vorbise bufnita. Intra acolo si dadu peste un broscoi urias, de doua ori mai mare decat bunicul tau. Se minuna peste masura cat de mare putea fi broscoiul. Pe cat de mare era, pe atat era si de primitor. Il pofti pe bunicul tau langa foc sa se incalzeasca, ii aduse apa si ceva de-ale gurii, sa-si recapete puterile. Dupa ce se ospata, bunicul tau se arata interesat de motivul pentru care parintii lui il trimisesera aici.
"Multumesc pentru ospitalitate," se arata bine crescut bunicul tau.
"Sa-ti fie de bine," raspunse si broscoiul, pe numele lui Odd.
"Parintii mei m-au trimis in acest loc, la tine, cu promisiunea ca dupa aceasta calatorie ma vor lasa in pace, fara sa-mi mai ceara ceva vreodata," spuse bunicul tau cu sinceritate.
"Ai niste parinti minunati, care ti-au vrut binele si te-au lasat pe tine sa alegi calea in viata," se arata multumit Odd de sinceritatea bunicului tau. "Eu pot sa te invat multe lucruri, sa-ti povestesc cate in luna si stele, dar nu pot si nu vreau sa fac asta daca tu nu-ti doresti."
"As putea sa stau o vreme aici cu tine, sa vad ce se intampla, pana ma hotarasc ce vreau sa fac mai departe," raspunse bunicul tau. "Dar, intai de toate, am si eu o curiozitate: cum se face ca esti asa de mare? Toate broastele pe care le stiu eu sunt foarte mici."
"Hahaha!" rase Odd. "Eu am peste 800 de ani si stramosii mei erau toti atat de mari ca mine. Locuiam foarte, foarte departe de aici. In urma unei furtuni puternice m-am ratacit acum multa vreme si am colindat lumea peste tot. Dupa mult timp, am dat peste aceasta pestera si de atunci traiesc aici."
"Si de atata vreme nu te-ai plictisit sa traiesti singur?" fu curios in continuare bunicul tau.
"Sunt foarte rar singur," raspunse Odd. "Mai tot timpul casa mea este plina de tineri care ajung aici din aceleasi motive ca tine."
Asa cum spusese, bunicul tau petrecu ceva vreme in compania lui Odd. Acesta ii spunea despre toate grozaviile de pe pamant, despre locuri atat de indepartate incat nici nu-si putea imagina ca exista, despre Luna, despre Soare, despre fiecare vietate de pe lumea asta. Si in plus, Odd il ruga pe bunicul tau sa stea linistit o data pe zi, fara sa vorbeasca, sau sa faca altceva. Pur si simplu doar sa respire.
Trecura multe saptamani de la venirea bunicului tau la Odd. Intr-o zi, el simti brusc un dor de duca, ii venea sa plece. Ii spuse lui Odd ca sosise vremea sa se intoarca acasa. Ii multumi pentru gazduire si rabdare si pentru tot ce invatase acolo. La plecare, Odd ii dadu in dar o pereche de ochelari rosii. Bunicul tau rase:
"Eu sunt tanar, nu am nevoie de ochelari."
"Nu sunt niste ochelari obisnuiti," raspunse Odd. "Cand ii vei purta, vei putea sa vezi dincolo de forma lucrurilor, sau a vietatilor, vei vedea si alta dimensiune a lor."
Bunicul tau ii lua, multumi de dar si pleca spre casa. Nu credea ca acei ochelari sunt deosebiti, dar nu vru sa se arate nepoliticos chiar la plecare. Pe drumul de intoarcere, facu mai multe popasuri. La unul din ele, se opri sa se odihneasca langa un copac mai gros in trunchi. Neputand sa adoarma, se gandi sa-si puna ochelarii, sa vada cum sunt si ce putea vedea prin ei. Nici nu-i aseza bine pe ochi, ca lumea pe care o vazuse pana atunci se transforma dintr-o data. Nu numai ca era colorata de parca coborase curcubeul de pe cer sa se joace acolo, dar, in acelasi timp, vedea si simtea cum respira copacul, era constient de toate vietatile din acel loc. Era exact cum spusese Odd, vedea in alta dimensiune. Cum isi dadu ochelarii jos, lumea reveni la normal, fara sa mai simta nimic si fara sa mai vada culorile curcubeului. Isi puse ochelarii de mai multe ori, sa verifice daca nu cumva visa si, de fiecare data, se intampla la fel. Pe tot drumul catre casa, isi punea si scotea ochelarii, se minuna de cate putea sa vada si sa simta cand privea lumea prin ei.
Ajuns acasa, fu primit cu bratele deschise de parintii lui. Acestia nu il intrebara de aventura, erau doar foarte bucurosi ca il vedeau si ca era alaturi de ei. Bunicul tau isi schimba incet, incet, purtarea fata de parinti si fata de membrii haitei. Ceru chiar sa se ocupe si el de educarea celor mai mici membrii. Pe langa preocuparile pentru haita, in fiecare zi, asa cum obisnuia cu Odd, isi lua o pauza numai pentru el si obisnuia sa-si puna ochelarii cei rosii, sau sa stea fara sa vorbeasca cu nimeni. Cand isi punea ochelarii, simtea toate emotiile locului, in toata plenitudinea lor.
Cand ii educa pe cei mai mici membrii ai haitei, nu facea altceva decat sa le spuna din povestile auzite de la Odd, sa le vorbeasca celor mici despre toate minunatiile pamantului, despre Luna, despre Soare si despre cate si mai cate. Cei mici adorau timpul in care bunicul tau avea grija de ei! Devenisera atat de curiosi, de indrazneti, puneau intrebari care mai de care mai incuietoare.
Intr-una din zile, cand cutreiera singur prin padure cu ochelarii la ochi, ma zari pe mine, dar nu oricum, ci inconjurata de o lumina mov. De atunci nu a mai fost doar povestea lui, a devenit povestea noastra," termina intr-un tarziu de povestit bunica lui Guld.
Tinerii Guld si Mund ramasera cateva clipe in tacere, pe ganduri. Tot ce auzisera acum era extraordinar!
"Bunico, tu ai incercat vreodata acesti ochelari?" intreba Guld.
"I-am pus si eu de multe ori la ochi si m-am bucurat de aceleasi emotii si culori, la fel ca bunicul tau."
"Si cum se face ca parintii mei nu stiu nimic despre acesti ochelari?"
"Cand tatal tau si fratii si surorile lui erau mici, le-am pus si lor ochelarii pe rand, dar nici unul din ei nu a reactionat, nu a vazut si nu a simtit nimic din ceea ce vedeam si simteam noi. Am hotarat cu bunicul tau sa nu mai pomenim de ochelari si in timp ei au uitat. Nu toate fiintele sunt pregatite sa vada sau sa simta astfel," raspunse bunica.
"Dar cum se face, ca dintre toti, bunicul mi-a dat tocmai mie ochelarii?" fu curios Guld.
"A simtit ca tu esti la fel cum era el in tinerete si, a avut dreptate," zambi bunica.
Atunci ursul Mund vru sa incerce si el ochelarii cei rosii, sa vada si el cum este. Nici nu si-i puse bine la ochi, ca lumea se colora intens si incepu sa se simta cuprins de o mare bucurie. Amandoi prietenii erau incantati de ce aflasera, dar, ca orice tanar, voiau si mai mult.
"Bunico, crezi ca Odd mai traieste?" intreba Guld.
"Eu cred ca puteti afla intr-un singur mod," zambi ea. "Sa vedeti cu ochii vostri."
Tinerii lupul si ursul, se sfatuira si hotarara sa mearga si ei la Odd, sa vada daca mai traieste. Plecara dara intr-o buna zi si, dupa multe peripetii, ajunsera si ei la pestera lui Odd. Broscoiul ii intampina de parca ar fi stiut ca o sa vina:
"Bine ati venit! Eu sunt Odd si voi fi pentru o vreme gazda si prietenul vostru."

Si-am incalecat pe-un bursuc
Si peste tot am sa ma duc.
Si-am mancat putin naut
Si Guld si Mund au crescut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu