marți, 5 ianuarie 2016

Casuta Copilariei

de Mihaela Ioana



        A fost o data ca niciodata, a fost un loc intr-o margine de padure si de drum, un loc foarte frumos cu multa verdeata care emana o atmosfera placuta si reconfortanta. In acel loc, nu se stie cand si cum, aparuse asa, ca peste noapte, o casuta. Casuta nu era nici mare, dar nici mica, avea la intrare un fel de pridvor, ce ziua era magaiat de razele soarelui si noaptea era alintat de luna. Casuta parea din alte vremuri, nu avea nici arhitectura moderna, era construita in linii simple, dar avea o cochetarie a ei. La inceput, vietuitoarele si fiintele de prin acel loc nu prea se indemnau sa treaca sau sa ajunga prin apropierea casutei. Bagasera de seama ca niciodata pana atunci, nu iesise nimeni din casuta afara. Se tot intrebau intre ei daca observase cineva vreo fiinta pamanteana care sa aiba legatura cu acea casuta. Si de fiecare data, toti dadeau din umeri, sau din cap in semn ca nu stiau.
Pana intr-o zi, cand un copil zburdalnic, ce nu aflase pana atunci ce este frica, se incumeta curios pana aproape de casuta. Se aproprie incet dar hotarat sa afle ce grozavie se poate afla intr-o loc ca acela. Trecu de un gardulet firav, deschise o portita frumos dantelata dintr-un lemn si, din cativa pasi ajunse si la pridvorul casutei. Abia acum baga de seama o usa de un verde viu chiar in fata lui. Ce copil are puterea sa se abtina de la asa ceva, sau nu intre intr-un loc necunoscut. Dintre toti, copiii sunt cei mai lipsiti de temeri sau de frici, pentru ca nu au avut timp sa se sperie de ceva. Cum fremata de nerabdare sa treaca dincolo de usa, incerca sa o deschida. Abia acum isi dadu seama ca usa nu avea un maner, o clanta, o deschizatoare. S-a descurajat pentru cateva clipe si apoi a zambit frumos, si dupa zambet a trecut la ras si sa te tii veselie pe chipul lui. Era ceva nou sa vezi o usa verde frumoasa si sa nu exista incuietoare; nu mai intalnise asa ceva si se amuza din plin de ineditul acestei situatii. Cand radea el mai abitir, usa cea verde porni sa vibreze deodata si incepu sa se deschida, parca actionata de o mana nevazuta. Baiatul pasi dincolo de usa si deodata se trezi in mijlocul unei incaperi foarte mari. Incaperea avea pe margini niste coloane frumoase, de o parte si de alta si fiecare coloana era pictata altfel decat cealalta. Baiatul numara nu mai putin de 12 astfel de coloane, 6 pe o parte a incaperii si 6 pe alta. Incepu sa se uite cu atentie la desenele de pe fiecare coloana. Pe una era desenata o padure cu copaci, pasari, animale, ciupercute, tot ceea ce gasesti intr-o padure. Pe alta a regasit pictat ceea ce parea un orasel, cu case, oameni, biciclete, masini. In timp ce admira el aceste coloane, se deschise cu un zgomot o alta usa din interior, mai mare decat cea de la intrare si aparu in cadrul ei un omulet cu parul portocaliu, ochi foarte mari si pielea albastra. Baiatul intoarse capul si, nedumerit de aparitia omuletului, il intreba pe acesta cine este si ce fel de casa este aceea. Omuletul raspunse ca el este Pandy si este pazitorul acetsei case si il intreba la randul lui pe baiat cum il cheama. Baiatul spuse ca el este Tommy si locuia in oraselul invecinat cu padurea. Odata facute prezentarile, Tommy incepu sa intrebe ce fel de casa este aceasta, mica pe dinafara si foarte mare pe dinauntru si cum de nimeni nu iese sau intra in acea casa. Pandy ii raspunde ca nici nu e nevoie sa intre sau sa iasa din casa in modul obisnuit pentru ca acea casa avea foarte multe incaperi de unde puteai sa ajungi in orice parte a lumii, oriunde aveai nevoie. Tommy nu inelese si il ruga pe Pandy sa-i explice. Acesta ii arata una din coloane, ce era pictata cu o ferma de pomi fructiferi si ii arata ca daca isi doreste sa mearga sa cumpere sau sa culeaga fructe, intra prin coloana si ajunge la livada, isi ia mere sau alte fructe si se intoarce. Tommy incerca si el sa ajunga la livada, dar nu trecea de coloana zidita. Nedumerit, ii spune lui Pandy ca nu se poate trece prin coloane. Pandy ii spuse sa-si aduca aminte cum trecuse de usa fara incuietori. Baiatul rase si ii spuse ca nu mai vazuse asa aceva pana atunci si ca nu stia cum se deschisese usa cea verde. Omuletul ii explica baiatului ca acel ras si veselie a lui reusise sa deschida usa cea verde si ca acea stare il va face sa treaca si prin coloane. Acea stare era un amestec de mirare, bucurie, inocenta si cutezanta de a pasi in necunoscut si de a experimenta lucruri noi. Baiatul rase din nou, intinse mana prin coloana si cand si-o trase inapoi avea in ea un mar. Musca din mar su pofta si bucurie. Il intreba pe Pandy daca mai poate vizita casuta si alta data caci acum trebuia sa plece acasa, sa nu se ingrijoreze parintii. Pandy il invita sa revina de cate ori va dori el.
Aproape ca nu trecea nicio zi fara ca Tommy sa mearga la casuta sa experimenteze cate si mai cate grozavii, insotit de cel care ii devenise prieten, de omuletul simpatic Pandy. Calatorea cu Pandy prin munti inalti de unde vedeau peisaje minunate si de unde parea ca atingeau curcubeul, mergeau pe insule de la marginea lumii si se bucurau de valuri, de soare si de vietati nemaintalnite pana atunci. Zilele treceau, anii treceau si ei se bucurau impreuna de toate aceste minunatii.
Intr-o buna zi, Tommy, vrand sa treaca ca de obicei prin usa cea verde, aceasta nu se mai deschidea. A stat in fata usii, s-a plimbat, a ras, a povestit, dar usa parca nici nu-l auzea. Intr-un tarziu isi aduse aminte de o calatorie cu Pandy, undeva spre Polul Nord, unde se simtisera atat de bine in noptile cu aurora boreala; inchise ochii si retrai din nou acele cipe minunate. In acel moment usa cea verde se deschise si ea. Tommy intra si cand il intalni pe Pandy, ii povesti ce se intamplase cu usa cea verde si il intreba pe acesta daca era vreo problema. Pandy ii spuse ca era ceva firesc si normal sa se intample asta din cand in cand, sau se putea intampla pentru totdeauna.
“Cum asa? Nu inteleg”, spuse dintr-o suflare Tommy. “E posibil ca noi sa nu ne mai vedem?”
“Exista si aceasta posibilitate”, ii explica rabdator Pandy. “Cand ai venit prima oara aici, erai un baietan zglobiu si zburdalnic si plin de curiozitati. Acum ai crescut si emotiile acelea cu care reuseai sa deschizi usa cea verde s-au schimbat. Poate esti mai putin inocent, mai putin mirat, nu mai esti atat de iscoditor si curios.”
“Nu m-am gandit asa, am crezut ca noi vom fi impreuna toata viata si vom fi liberi sa mergem oriunde”, spuse Tommy, deja ganditor.
“Este un fenomen firesc, cand esti copil ai tot timpul aceste emotii, dar cand incepi sa cresti apar si alte preocupari si nu mai simti la fel”, ii spuse Pandy.
“Si eu cum am sa mai pot intra aici? Cum voi mai deschide usa verde daca emotiile mele se schimba? Imi doresc sa pot reveni aici cu aceeasi placere ca si pana acum si sa ma bucur de prietenia ta in continuare”, spuse Tommy.
“Daca asta iti doresti cu adevarat, exista o posibilitate” ii raspunse Pandy.”Hai sa-ti arat ceva.”
Omuletul cu parul portocaliu si cu ochisorii mari il lua de mana pe Tommy si il duse intr-o incapere pe care baiatul nu o mai vazuse vreodata. In acea incapere erau sute, mii de coloane mai mici, viu colorate, pictate cu tot felul de locuri si calatorii. Pandy il duse pe Tommy la o anumita coloana si ii spuse sa o atinga. Tommy o atinse si simti intr-o clipa toata bucuria adevarata in atatia ani alaturi de Pandy in calatoriile si trairile lor. Bucuria aceea totala ii cuprinse tot corpul. Dintr-o data intelese. De cate ori va dori sa simta aceasta bucurie se va intoarce la casuta copilariei si usa cea verde se va deschide cu siguranta, pentru ca esenta acelei bucurii va fi tot timpul cu el, oriunde se va duce si orice va face.

Si acestea fiind spuse,
Multe vremuri vor fi duse.
Si casute ca aceasta,
Toti copiii vor avea!

2 comentarii: